Cat conteaza in comunicare faptele
Nu ca vorbele nu ar avea importanta lor. O au.
Doar ca in absenta unor evidente care sa le sustina, isi pierd sensul, induc efectul invers decat cel propus. Evidentele sunt faptele care insotesc enunturile noastre. Fie ca este vorba de actiuni, fie ca este vorba despre comportamente.
Adesea, exista tendinta sa asociem procesul de “comunicare” cu cel de “vorbire”. Este absolut in regula, nu suficient insa. In strategia globala de comunicare riscul ca acestea sa fie “goale” creste vertiginos in situatiile in care sunt lipsite, sau, si mai grav, contrazise de fapte, de ceea ce se face, de ceea ce se intampla in mod real in interactiunea reala in viata companiei.
Suporturile formale ale comunicării organizaţionale sunt intotdeauna dublate de ceva ce pare ca ne scapa in multe situatii, cu efecte mai greu de prevazut si de controlat: comportamentele managerilor, acţiunile lor concrete, zilnice. Acestea pot avea un impact puternic asupra echipelor, datorită semnificaţiilor asociate: o uşă mereu închisă, refuzul sau amanarea unei discutii, afisarea constanta a unui program aglomerat nu pot consolida un discurs formal care privilegiaza colaborarea, starea de bine, interesul pentru oameni.
Ne place sau nu, fiecare manager, indiferent de locul avut in organigrama, este purtător de sens în comunicarea din cadrul organizaţiei. Mai este numit si vector de imagine.
În absenţa coerentei intre vorbe si fapte, oamenii, asemenea unor vase al căror sens este să aibă conţinut, îl vor căuta pe acesta în altă parte, sau si-l vor imagina singuri.
Chiar crezi ca poti avea credibiliate cand discursul tau oficial, formal, este despre deschidere si ascultare, iar usa biroului tau este mereu inchisa, nu raspunzi la telefon si nici nu revii cand nu ai putut raspunde si esti mereu ocupat cand un membru al echipei vrea sa iti vorbeasca?
Discutam mult si cu voce din ce in ce mai rasunatoare despre responsabilizarea echipelor. Sa nu pierdem din vedere ca aceasta responsabilizare incepe cu liderul.
Cum am putea sa ne asteptam ca echipa sa fie “responsabila” daca tot ce se traieste in companie este o o incalcare rizibila a discursurilor oficiale, a imaginii de brand atat de atent si de riguros construita?
Constructia este esentiala, ea insa trebuie traita, asumata, insusita. Cum altfel sa vrem echipe “loiale”? Care ar fi baza care sa ne permita loializarea?
Din multele definitii ale comunicarii organizationale, eu poposesc frecvent la cea care are ca scop relatia, pentru ca aceasta se naste din incredere. Iar increderea presupune coerenta intre fapte si vorbe.
Credeti ca succesul unei companii are legatura cu gradul in care managerii din acea companie sunt de incredere pentru echipele lor? Credeti ca echipele care au incredere in managerii lor vor dezvolta la randul lor relatii de incredere cu interlocutorii externi? Cu clientii, de exemplu?
Asadar, cat conteaza in comunicare faptele, dincolo de vorbe? Acesta este un exercitiu de onestitate pe care cred, din proprie experienta, ca ne-ar fi de mare folos sa il facem cat se poate de des cu noi insine.
Te invit revii pe blog pentru alte teme actuale din Employee Experience si Customer Experience. Iar daca vrei sa lucram impreuna, poti sa ma contactezi.