“A comunica”, verb intranzitiv sau un univers greu de definit. Atat.
Poti comunica despre ceva, deci verbul acesta poate avea langa el un complement indirect, raspunde multor intrebari 😉 Deci e intranzitiv.
Suna abrupt, dar nu e ca si cum ar fi intransigent.
Jean Lohisse, in aceeasi lucrare, La communication de la transmission à la relation, numeste intranzitivitatea verbului “a comunica” “metafora organismului”, pentru ca aduce în prim-plan ideea de relatie intre toate elementele implicate intr-un proces.
Comunicarea apare, in aceasta situatie, ca “un univers larg si greu de definit. Intru în relatie si, de fapt, particip la relatie. Traiesc in lume si reprezint o parte a ei, in vreme ce contribui, in replica, la constituirea acestei lumi”.
Cam complex 😉
Si totusi, iata, in aceasta metafora, procesul de comunicare este:
> bidirectional,
> deschis,
> presupune interactiune permanenta,
> implica schimb de roluri intre emitator si receptor,
> implica satisfactie reciproca.
In acest model, nu exsta “accidente” ;), asa cum existau in modelul anterior: feedbackul, reactia, contradictia, negocierea de sens, schimbarea sunt necesare si asteptate. Mai mult, chiar se solicita. Iar cand scartaie ceva, lumea se implica activ, ca sa nu se subrezeasca de tot mecanismul.
Asemenea unei afectiuni punctuale a unei parti din corpul uman: cand ma doare unghia de la degetul mic de la mana stanga, nu ma simt bine cu tot corpul, nu pot izola durerea aceea. Ba mai mult, nici nu ma pot concentra. Si, daca nu fac ceva, se inflameaza si situatia globala se agraveaza.
Asadar, cand vrem sa participam si sa dezvoltam relatii sanatoase, intelegem ca impreuna functionam ca un organism. Nu pot izola durerea de ficat de restul corpului meu.
Dar sa ne fie clar: traiesc intr-o lume la a carei constructie particip in mod real.
O data transmit, o data primesc. Alta data intreb, uneori nu sunt de acord. E din categoria “atentie la ce iti doresti ca s-ar putea sa si primesti”. Este un flux continuu.
Cum vedem acest model in companii? Il vedem?
Il mai vedem.
> Cand stim ca e bine sa dezbati cu seful.
> Cand punem intrebari de clarificare sau de completare.
> Cand auzim: “este posibil, hai sa testam!”
> Cand discutiile sunt bidirectionale.
> Cand, pe un post de coordonator, avem intotdeauna conversatii cu echipa, inainte de a lua decizia finala.
Ne place? Daca da, e minunat. Doar sa fie si aceasta o acceptare asumata, cum este cea anterioara.
Te invit revii pe blog pentru alte teme actuale din Employee Experience si Customer Experience. Iar daca vrei sa lucram impreuna, poti sa ma contactezi.