“A comunica”, verb tranzitiv sau transport de continuturi. Atat?
Poti comunica ceva, deci verbul acesta poate avea langa el un complement direct, raspunde intrebarii “ce?”. Deci e tranzitiv.
Sa vedem ce face aceasta tranzitivitate in practica.
In La communication de la transmission à la relation, Jean Lohisse o numeste “metafora masinii”.
Pentru ca induce ideea transportului de continuturi. Din aceasta perspectiva, comunicarea este un instrument care ajuta o persoana sa transmita, sa comunice ceva / o informatie altei / altor persoane. Ea pune accent pe emitator si pe mesaj, in detrimentul receptorului si feedbackului acestuia, fiind o actiune liniara.
Cand “a comunica” este tranzitiv, este ca o masina care merge pe o strada cu sens unic, direct la tinta, fara risc de accident.
“Accident” in aceasta teorie inseamna feedback, reactie, contradictie, negociere de sens, comportament, schimbare.
Asadar, cand nu vrem “accidente”, imbarcam niste continuturi in aceasta masina si o lansam pe un drum drept.
Dar sa ne fie clar: facem o actiune mecanica si atat.
Adica, in acest model, procesul de comunicare este:
> unidirectional,
> mai degraba inchis,
> are semnificatii fixe.
Ca “primitor” (ca sa nu-i zic chiar receptor, desi fix asta este) nu ai voie sa misti in front. Fara intrebari, fara puncte de vedere, fara colaborare. Primesti si nu conteaza ce si daca ai inteles, important e ca ai primit. Calul de dar nu se cauta la dinti 😉
Cum vedem acest model in companii? Il vedem?
Il mai vedem.
> Cand stim ca nu e bine sa te contrazici cu seful.
> Cand ne temem ca, daca punem intrebari, parem incompetenti sau facem pe desteptii.
> Cand auzim: “Eu v-am spus!”
> Cand nu mai deschidem mailurile, ca oricum nu conteaza.
> Cand, pe un post de coordonator, nu avem conversatii cu echipa, ca isi iau nasul la purtare.
Ne place? Daca da, e minunat. Doar sa fie o acceptare asumata.
Te invit revii pe blog pentru alte teme actuale din Employee Experience si Customer Experience. Iar daca vrei sa lucram impreuna, poti sa ma contactezi.