Suntem o mare familie?
Recunosc: treaba asta cu marea familie este pentru mine un mare mister.
Nu reusesc deloc sa identific, obiectiv, argumente pertinente care sa sustina decizia de a comunica in acest fel brandul unei companii.
Si sunt voci care afirma asta cu multa convingere si emotie. Chiar si asa, nu sunt nici convinsa si nici emotionata in fata unui discurs de acest tip.
Sa ne intoarcem la baze, la definitiile simple. Cele mai simple: ce inseamna cuvantul “familie” in DEX.
1. Forma sociala de baza, realizata prin casatorie, care uneste pe soti (parinti) si pe descendentii acestora (copiii necasatoriti);
2. Totalitatea persoanelor dintr-o comunitate umana care se leaga prin consangvinitate si inrudire;
3. (figurat): Grup larg de oameni, de popoare etc. cu interese si idealuri comune.
Primele doua definitii sunt extrem de clare si sunt convinsa ca nu la acestea fac trimitere comunicarile care asociaza compania cu familia. O companie nu se formeaza prin casatorie si nu este formata din parinti si copiii necasatoriti ai acestora. Si nici nu contine totalitatea persoanelor care se leaga prin consangvinitate si inrudire. Desi… mai sunt exemple de companii unde se afla parti mari dintr-o familie – sau din mai multe 😉
Ma opresc asupra celei de-a treia definitii, pentru ca gasesc aici elemente care sa poata sustine partea “poetica”, poate, care isi propune sa aduca in fata interesele si idealurile comune.
Dar nu suntem nici in cultura si nici in perioada in care un grup larg de oameni are numai interese si idealuri comune. Daca ar fi asa, pare mai degraba totalitarism si dictatura. Si sigur nu asta se vrea comunicat, cel putin nu voluntar.
Unii se vor gandi, poate, ca aceste interese si idealuri comune fac trimitere la valori.
Insa realitatea ne arata ca valorile unei companii nu sunt – si nici nu trebuie sa fie – comune sau impartasite 100%. Nici nu are cum sa fie asa, aceeasi valoare are valente diferite pentru fiecare individ, in functie de multiple variabile (desigur, pornind de la un trunchi comun). Sigur, trebuie sa fie recognoscibile pentru membrii unui grup pentru a fi acceptate, insa “comune” nu vor fi niciodata.
Ca valorile nu au aceeasi vibratie la toata lumea, si cu atat mai putin la grupuri mari, este foarte usor de inteles cand un start-up ajunge in etapa de scalare: cand celor cativa fondatori (poate chiar o familie in sensurile regasite in definitiile 1 si 2) li se alatura alti angajati, devine evident ca nu exista idealuri comune. De aceea multe start-upuri esueaza fix in aceasta etapa.
Un alt posibil argument pentru folosirea cuvantului “familie” in context organizational ar putea fi, pentru altii, ideea de obiectiv impartasit. Obiectivele nu sunt insa niciodata, in esenta, ale angajatilor, chiar si atunci cand sunt incurajati sa si le seteze singuri, ele sunt setate in functie de strategia globala. Sunt ale companiilor, declinate catre angajati pentru atingerea unui nivel de performanta (rezultate) pentru care sunt platiti, in baza unui contract.
Zice Horica in Teambuilding un mare adevar, pe care oamenii onesti nu il resping, ci il inteleg fara stereotipii de limbaj si fara ipocrizie; cand managerul ii spune “Scopul nostru este sa rezolvam problemele oamenilor”, el raspunde: “Nu! Acesta este scopul companiei, scopul meu este sa preiau cat mai multe apeluri”, adica activitatea pentru care este platit.
Asadar, consider ca se face o confuzie mare si cu efecte nocive pentru ambele parti: si pentru companie si pentru angajat. Pentru ca si compania, si angajatii dezvolta niste asteptari complet nerealiste in aceasta echivalenta, companie = familie. Si, desigur, dezamagirile sunt mari de ambele parti.
Dau aici numai trei exemple, cele care mi se par cele mai evidente pentru aceasta eroare:
> Plata pentru munca prestata: nu imi platesc copilul, parintele sau o alta ruda ca sa construim familia;
> Spiritul de sacrificiu: ma sacrific pentru copil, parinte sau o alta ruda pentru ca e unic/a in viata mea;
> A doua familie: majoritatea oamenilor nu isi cauta o alta familie, fiindca au deja una si le este de ajuns.
Stiu ca nu este necesar sa dezvolt aceste exemple. Las insa doua intrebari: acesta este motivul pentru care se mai intampla ca unele companii sa nu-si plateasca angajatii? De aceea se impune munca excesiva care duce la burnout?
Stiti ce imi pare mie ca face sloganul acesta? Le anuleaza salariatilor familia pe care o au deja, in loc sa le-o sustina, asigurandu-le un mediu sanatos de lucru.
Comunicarea organizationala nu se construieste pe clisee. Este un proces extrem de riguros si cu rezultate care pot fi masurate.
Te invit revii pe blog pentru alte teme actuale din Employee Experience si Customer Experience. Iar daca vrei sa lucram impreuna, poti sa ma contactezi.